Home   Companie    Parteneri    Tester assist    Service    Cariere    Imobiliare    Contact
Tester Group

Companie


Istoric

Primul distribuitor privat de produse alimentare din Moldova

Fiind motivat și pregătit să realizeze ceva pe cont propriu, Bogdan Pițigoi, managerul grupului, a făcut pasul de la vis la realitate înființând propria companie. În anul 1993, el a sesizat o nișă în comerțul din România. Se dezvoltase un sistem de comerț en-gros, dar distribuția activă, adică vânzarea produselor direct către detailiști, lipsea. Abordarea unui domeniu cu totul nou și postura de formator de piață a fost considerată o provocare. Economic vorbind, nevoia existenței unor firme care să distribuie produsele direct detailiștilor era foarte mare. Treptat, lucrurile au luat amploare și Tester s-a consacrat ca primul distribuitor privat de produse alimentare din zona Moldovei. Pentru a fi mai aproape de consumatorul final managerul grupului a decis deschiderea 3 magazine de prezentare si desfacere, locatii care au devenit in timp referinta pentru comertul modern iesean.

Producție

În anul 1997, grupul Tester cuprindea două afaceri solide și era în plin avânt. Următorul pas a fost făcut de la domeniile distribuției en-gros și en-detail la domeniul producției. De această dată Tester a investit într-o fabrică ce produce confecții pentru export, în această activitate fiind implicați peste 500 de salariați.
Și această activitate a fost dezvoltată, din 2002 fiind fabricate și produse tricotate în afară de confecții.

Investiții în afaceri imobiliare

În 1998, Tester și-a adăugat în portofoliu afacerile imobiliare. În acest domeniu investițiile sunt foarte mari și amortizarea se face în timp, dar Bogdan Pițigoi crede în justețea deciziei sale și în reușita acestui proiect. În prezent printre clienții Tester se numără unele dintre cele mai importante companii multinaționale, care au închiriat pe termen lung spații dintre cele mai diverse, începând de la spații pentru producție și depozitare și până la birouri. Viitorul afacerii este strâns legat de dezvoltarea și atractivitatea mediului economic local, deoarece majoritatea clienților sunt companii noi sau care își extind volumul de activitate.

Divizia Auto sau colaborarea cu giganții

Sediul din Iasi, Calea Chisinaului, 23 Un moment de referință în evoluția grupului l-a reprezentat pătrunderea pe piața serviciilor. Astfel, Tester a devenit în anul 2000 dealer autorizat Ford pentru Moldova, mai precis pentru județele Iași, Neamț, Vaslui, Suceava și Botoșani. Grupul a fost astfel părtaș la unul din marile succese de pe piața auto autohtonă, lansarea și vânzarea modelului Ford Mondeo, declarat ulterior mașina anului 2001 în România.

In 2001, Casa Auto, firmă membră a grupului Tester, a devenit dealer autorizat Mercedes Benz, acoperind județele Iași și Neamț la categoria autoturisme și autovehicule comerciale . În ambele direcții, investiția Tester s-a dovedit profitabilă. Autoutilitarele Mercedes au un succes deosebit datorită prețurilor competitive (sunt mai ieftine decât Volvo și puțin mai scumpe decât Iveco) dar și condițiilor de plată foarte avantajoase: leasing pe o perioadă de patru ani cu 10% avans. Si limuzinele se vând foarte bine deoarece consumatorii români apreciază fiabilitatea, confortul și luxul, dar și prețurile foarte competitive.

Piața românească este considerată foarte importantă și eforturile producătorului sunt pe măsură: prețurile sunt la un nivel de 43% față de cele de la poarta fabricii în Germania, iar termenele de livrare sunt mai scurte decât în Germania. În 2001, în România s-au vândut mai multe Mercerdesuri decât în Ungaria. Cele mai multe limuzine sunt cumpărate acum în regim de leasing de către firme, perioada în care defilau pe străzi mașini noi cu numere definitive a apus, iar cel mai bine vândut model este C-klasse lansat în 2000.

Din aprilie 2002, grupul Tester a devenit  dealer Chrysler și Jeep prin Casa Auto SRL.

Din 2003 Casa Auto este si reprezentant pentru zona Moldovei al marcilor Hyundai si Mitsubishi iar din 2004 dealer auto pentru marcile Smart si Jaguar completand astfel suma marcilor reprezentate in Romania de Divizia Auto a Holdingului Tiriac.

Complexul Auto Tester din Calea Chișinăului 23 - o investiție de peste 1.100.000 de dolari

În 2001 grupul a făcut și cea mai importantă investiție din istoria sa de pana atunci. Este vorba de suma de peste un milion de dolari destinată realizării Complexul Auto, cel mai modern și complet amplasament auto specializat din zona Moldovei. Domeniul auto are un potențial foarte mare. Grupul Tester va pune accent pe dezvoltarea, atât cantitativă cât și calitativă, a acestui segment al afacerilor. Tester își propune să ofere un pachet de servicii apropiat de standardele europene. Dotarea complexului auto este de ultimă oră astfel încât serviciile oferite să fie de un înalt nivel calitativ. Tester își dorește ca nu doar calitatea produselor să-i atragă pe clienți ci și calitatea serviciilor de după vînzare.

Pentru TESTER, firmă românească 100%, este o provocare să reprezinte în zona Moldova toate mărcile auto importate de Grupul Țiriac, la standardele pe care acestea le impun. Grupul ieșean are însă două argumente forte: oamenii și forța financiară.

Tester investește în angajații săi, pentru că în domeniul serviciilor ei sunt interfața cu clienții, iar acest lucru este conștientizat de managementul grupului. Rolul Tester este de a-i servi pe clienți cu soluții care să le facă vacanțele mai plăcute, afacerile mai profitabile și în final viața mai frumoasă. În această afacere contează în aceeași măsură atitudinea, abilitățile și cunoștințele angajaților.

La sfarsitul anului 2006, in Iasi, pe soseaua Pacurari, nr 175-177 a fost inaugurat cel mai mare si mai dotat Centru Autorizat de Vanzari si Service Mercedes-Benz, Mitsubishi, Ford, Chrysler, Jeep, Smart,Dodge din zona Moldovei, invetitie care se intinde pe o suprafata de aproximativ 2000mp.
Complexul functioneaza la cele mai inalte standarde ale calitatii, beneficiind de un personal pregatit in centre speciale de training.

Primavara anului 2008 a debutat cu lansarea celui de-al treilea complex al grupului, Complexul Volvo Land Rover, investitie intinsa pe o suprafata de 1200mp, construita la standardele exigente ale celor doua renumite marci premium.

Si investitiile nu se opresc aici. In luna mai 2009 s-a deschis Noul Complex Integrat de vanzari si Service Hyundai, din Tudor Vladimirescu-vizavi de Praktiker. Aici, clienții Hyundai vor beneficia de un service autorizat dedicat în exclusivitate vehiculelor Hyundai, cu tehnologii și utilaje omologate de producătorul coreean și cu personal școlarizat în cadrul programelor de instruire Hyundai.În cadrul complexului, showroom-ul generos oferă tuturor ieșenilor posibilitatea de a vedea întreaga gamă Hyundai într-o atmosferă plăcută și relaxată, în care consultanții Hyundai îi pot ajuta pe cei interesați să își aleagă și să își configureze modelul ce corespunde nevoilor lor.

Facebook Group
© 2010 Tester Group
Site realizat de Brand Web Design